Proiectul educaţional al departamentului prescolari din cadrul CSEI Brasov „ Copilul de lângă tine –unic și valoros”, editia I 2015-2016 a avut în vedere integrarea copiilor cu c.e.s. în comunitate, încercând diminuarea la maxim a efectelor negative ale deficienţei lor, programul constituind o punte de legătură între învăţământul special şi familia mare a învăţământului de masă. Proiectul cuprinde toate aspectele de evoluţie ale unui copil aflat în dificultate, din punct de vedere fizic, social, emoţional afectiv. El propune condiţii necesare de succes în funcţie de potenţialul şi capacitatea copiilor, totodată dezvoltându-le, abordând copilul în întregul său nu doar în limitele deficienţei.
Prin această comunicare bilaterală urmărim oferirea unor modele comportamentale copiilor cu c.e.s., integrarea socială a acestora prin crearea unor contexte de cunoaştere, comunicarea şi colaborarea între ei şi prescolarii/şcolarii din învăţământul de masă precum şi cu comunitatea locală.
Scopul proiectului:
Implicarea preşcolarilor şi elevilor aparţinând celor doua tipuri de învăţământ (special şi învăţământ de masă) în activităţi cultural artistice, cu caracter ludic şi educativ, care oferă şanse egale de dezvoltare personală, posibilităţi de dezvoltare a spiritului de cooperare şi stimuli de integrare şcolară şi socială.
In cadrul proiectului au fost derulate multe activitati in parteneriat cu gradinite, scoli, si licee din invatamantul de masa, activitati interactive cu parintii si parteneri din comunitatea locala:
Concursul “ Un martisor pentru fiecare” a reprezentat activitatea principala a proiectului in cadrul caruia am urmărit dezvoltarea socio-emoţională a copiilor şi cultivarea unor atitudini pozitive faţă de obiceiurile de primavara. De asemenea s- a avut în vedere afirmarea şi valorificarea abilităţilor plastice ale copiilor din învăţământul preşcolar şi primar, gimnazial si liceal atat din invatamantul de masa cat si din cel special.
În acest scop s-a organizat o expoziție – concurs care a urmărit cunoaşterea, şi cultivarea abilităţilor de cooperare şi lucru în echipă precum și stimularea creativităţii, imaginaţiei si a originalităţii în realizarea lucrărilor proprii.
Lucrările primite în cadrul concursului au fost expuse în instituțiile partenere precum CJRAE Brasov și școli generale astfel am reușit să îmbunătăţim și imaginea unităţii în comunitate.
In cadrul concursului au participat cu lucrari 765 preșcolari și școlari din învățământul de masă și special, 278 cadre didactice din 38 judeţe,
Au fost deasemenea implicati în proiect părinţii copiilor, partenerii din comunitatea locală si şcolile în care s-a diseminat proiectul.
Echipa de proiect: prof. Gabor Orban, prof. Tamara Oana Brătucu, prof. Angela Taţa si prof. Amalia Dragomir- coordonatori proiect, prof.. Mihaela Varlam, ed. Maria Ana Crevean, prof. Căpriţă Florin, prof. Precu Mihaela, prof. Buta Raluca. Prof. Panoschi Bianca, prof. Naghi Delia, prof. Codreanu Mirela, prof. Mihaela Pavalache, prof. Iosif Gabriela, ed. Tonita Angela.