Conform ordinului Ministerului Educației și Cercetării, anul școlar 2026–2027 începe la data de 7 septembrie 2026 și se încheie la 18 iunie 2027, având o durată de 36 de săptămâni de cursuri.
Activitatea didactică este organizată pe intervale de cursuri și vacanțe, stabilite la nivel național. De asemenea, programele naționale „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se desfășoară în intervalul 7 septembrie 2026 – 23 aprilie 2027, planificarea concretă fiind la decizia fiecărei unități de învățământ.

La nivelul unității noastre de învățământ, aceste programe au fost stabilite astfel:
• Programul „Școala altfel”: 19 – 23 octombrie 2026
• Programul „Săptămâna verde”: 19 – 23 aprilie 2027
Aceste perioade sunt integrate în structura anului școlar și contribuie la diversificarea experiențelor de învățare ale elevilor, prin activități nonformale și extracurriculare.